Un trainer de limbi străine trebuie să aibă multe calități, însă rolul unui profesor de la Echo Kids este de a se asigura că elevii lui nu fac greșeli în vorbire sau scriere, atunci când sunt în plin proces de învățare a unei limbi străine. Dar oare cât de mult trebuie sau e indicat să intervină atunci când copiii sunt antrenați într-o discuție sau chiar încearcă să rostească o propoziție mai complexă?
În principiu, trainerul are trei opțiuni: să intervină la fiecare pas, să nu intervină deloc în timpul vorbirii și să facă observații doar la final, sau să nu intervină deloc și nici să nu facă observații.
În cele ce urmează, vom analiza cele 3 variante.
În prima situație, dacă un profesor intervine la fiecare pas cel mai probabil, elevul se va simți “sub asediu”. Acesta își va pierde firul gândirii și, pur și simplu, nu va mai ști ce să spună în continuare. Desigur, mulți vor susține faptul că atât timp cât vorbim, e indicat să vorbim corect. Dimpotrivă, nu contează dacă o propoziție este 100% corectă, atât timp cât cursantul depune eforturi să o formezuleze și mesajul este înțeles de către interlocutor. Acest aspect este extrem de important pentru micuții noștri începători. Cu precădere copiii, dar și alți începători, trebuie susținuți la început și încurajați să vorbească cât mai mult pentru a prinde curaj în a-și exprima opiniile, chiar dacă mai fac greșeli în timpul comunicării.
În cea de-a doua situație, profesorul alege să nu intervină deloc în timpul conversației și face observațiile imediat după sau chiar la finalul acesteia, în funcție de situație. În acest mod, el îi conferă cursantului spațiu și libertate de exprimare fără a-i pune piedici. Acesta poate reformula propoziția corect și îl poate ruga pe student să o repete. În funcție de situație, întreaga clasă o poate repeta.
Din punctul meu de vedere, acesta este una dintre cele mai utile motode de corectare a unei conversații în limba engleză.
În cea de-a treia situație, profesorul alege să nu intervină deloc și nici să facă observații ulterioare. Însă, cred că suntem cu toții de acord că acest comportament nu este deloc benefic învățării limbii țintă. Studentul nu va ști că a greșit și cu siguranță va repeta greșeala.
O greșeală repetată în mod constant se va întipări în mintea cursantului, ulterior fiindu-i destul de greau să se familiarizeze cu variantele corecte.
În cadrul orelor de limbi străine de la Echo, încercăm să le acordăm copiilor cât mai multă libertate în a-și exprima opiniile și chiar îi încurajăm să vorbească liber în cadrul activităților de grup. De multe ori, copiii sunt organizați în perechi sau grupuri și sunt îndemnați să folosească doar limba engleză, chiar dacă mai fac greșeli în timpul comunicării. Încrederea pe care au căpătat-o cei mai mulți dintre ei, de-a lungul cursurilor, este uimitoare. Mărturie stau declarațiile părinților care, după ce au revenit dintr-o excursie, ne-au transmis că învățăceii nu au avut nicio problemă în a comunica cu alți copii de vârsta lor.
Acestea fiind spuse, trebuie să vă asigurați că cei mici participă la cursurile adecvate și sunt corectați la momentul potrivit, pentru ca după un an de studiu să vă bucurați de rezultate pe măsură.
Vă așteptăm cu mic, cu mare la cursurile Echo!