În primul rând, ar trebui să stim că Halloween-ul este o sărbătoare preluată de foarte multe popoare și este serbată pe data de 31 octombrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Eve, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților.
Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă felinarul lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se costumează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că, dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.
Săptamana trecută și noi am petrecut alături de piticii nostri, ne-am costumat, am învățat cuvinte noi în limba engleză, iar la final ne-am îndulcit cu cele mai delicioase bomboane.
Am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul, am facut orele de limba engleză mult mai interesante și antrenante. Copiii au făcut cei mai frumoși păienjeni, iar în imaginea de mai sus ne putem da seama cu ușurință cât de îndemânatici au fost.
Poate că veți spune că nu e fondat să ne bucurăm de această sărbătoare ca și cum ar fi a noastră, dar, atât timp cât este o ocazie plăcută de a sărbatori și copiii se simt mai motivați, am zis, de ce nu? Trebuie să ne bucurăm de tot ce putem, să îmbinăm joaca cu învățatul și să facem cele mai captivante și interesante ore de limba engleză. Acesta este scopul nostru!
Și nu cred că mai are rost să vă povestim despre cum am petrecut noi, voi lăsa pozele să vorbească pentru noi.