Ideea de nou nu este întotdeauna primită cu brațele deschise, în fapt, de cele mai multe ori, asupra inovațiilor planează neîncredere.
De ceva vreme, în școala românească și, cu precădere în sistemul privat de învățământ, au prins putere la început timidele metode “noi” de predare- învățare a limbilor străine. Ghilimelele de mai sus au menirea de a sublinia faptul că aceste metode nu sunt chiar nou apărute ca și realități de natură psihopedagogică, ci sunt doar aplicate de relativ puțin timp în sistemul nostru de învățământ.
Când ne găsim în fața misiunii de a preda o limbă străină copiilor, particularizând pentru limba engleză, metodele au ca fundament mecanisme și principii specifice învățării limbii materne, mecanisme care se pliază pe vârsta mică a cursanților.
Procesul de învățare a unei limbi străine de către copii este ghidat de metoda Total Physical Response. Premisele acestei metode sunt: copilul trebuie să perceapă ceea ce i se transmite vizual și / sau auditiv și să reacționeze în consecință, atât prin manifestări verbale, cât și nonverbal. Prima etapă, imperios necesar a fi parcursă, este aceea a înțegerii mesajului transmis, dovezile atingerii acestui nivel de către cursant fiind răspunsurile “cu întreg corpul”, întocmai cum sugerează numele metodei.
Considerăm că învățarea unei limbi străine este un proces îndelungat dacă scopul este acela de a cunoaște cât mai bine limba și de a o utiliza corect în conversații, mai târziu.
Utilizarea unor elemente concrete- obiecte reale, “realia”, a unor reprezentări vizuale ori audio, susține principiul învățării active, prin implicarea copilului în mod natural în procesul de învățare a limbii engleze.
Uneori, ni se demonstrează că aceste metode încetinesc procesul de însușire a cunoștințelor transmise. Este, desigur, nevoie de exerciții de repetiție, de jocuri și mișcare și acțiune care să îi antreneze pe cei mici. Însă tot noi ajungem să vedem că noțiunile predate lor încet, încet au fost temeinice.
De asemenea, ar fi ideal dacă toți copiii ar avea același ritm în asimilarea noțiunilor corespunzătoare fiecărei lecții, însă nu pornim de la aceleași premise întotdeauna. Iar copiii nu au aceeași deschidere spre ceva ce li se pare, inițial, nou, ori străin. Este important, însă, ca și trainerul, și părintele să fie conștienți de etapele și greutățile acestei frumoase călătorii de studiu al unei limbi străine pentru ca cel mic să nu perceapă presiuni și neplăceri, ci să simtă că activitățile sunt antrenante și cu finalitate. Această finalitate se poate reflecta în testele de la sfârșitul fiecărui trimestru, dar, începând cu anul acesta, și prin obținerea unor certificate Trinity ori Cambridge.
Cu referire la aceste examene, este nevoie să precizăm că metoda de predare la cursurile Echo Kids este întocmai aceea propusă de Institutul din Cambridge. Ne axăm pe bifarea cât mai multor niveluri de percepție a limbii din cele binecunoscute, ascultare, conversație, citire și scriere. Astfel că, la susținerea examenelor Trinity și Cambridge de la sfârșitul lunii mai și din luna iunie, nu vom avea emoții pentru micii noștri cursanți pentru că pregătirea psihopedagogică a examinatorilor, încurajările ulterioare trecerii cu brio a acestor examene și certificatele dobândite vor transforma această experiență într-una plăcută și vor transfera copiilor o continuă dorință de studiu.
Concluzionăm aceste idei afirmând încă o dată că vârsta copilăriei este cea propice deprinderii cât mai multor abilități și instrumentării minții celor mici cu “unelte” pe care le vor folosi toată viața, iar noi, păstrând acest credo ca fundament al activităților la Echo Kids, ne angajăm cu responsabilitate față de copii în procesul de învățare a limbilor străine.