V-am tot povestit despre manualele pe care le folosim ca să îi ajutăm pe copii să pătrundă mai ușor in lumea limbii engleze, însă nu v-am povestit nimic despre manualele de limba germană. Nu-i nimic, ne revanșăm acum 🙂
KIKUS DEUTSCH
„Lumea mea de basm” rămâne una de poveste pentru cursanții cu vârste între 4 și 6 ani, căci, dacă vor să pătrundă în tainele limbii germane, profesorul se va ghida după setul de fișe ale Kikus Deutsch, nivelul 1 sau 2, în funcție de cât au studiat: manualul își propune să ancoreze noile cunoștințe dobândite de copii în jurul celor 20 de teme prin activități relaxante și interactive. Copiii cu certitudine ajung să comunice în limba germană și, în plus, să nu simtă greutatea sarcinilor lor. Cei mici au posibilitatea de a-și construi propriul portofoliu de fișe pe care lucrează noțiunile de vocabular achiziționate pe durata cursurilor, desenează, pictează, decupează și lipesc; acestea le sunt temele, căci fișele detașabile sunt primite acasă.
TAMBURIN
Școlarii de clase primare și nivel primar de cunoaștere a limbii germane studiază unități tematice din Tamburin 1, Deutsch fur Kinder, ca “Ich und du” ori “Mein und dein”, “Schule, schule, schule”, “Der Wolf und die Hexe” și sunt antrenați prin “Spielen”- “Joacă-te”, “Scheid aus und kleb ein”- “Taie și lipește”, “Ja oder Nein”- “Da sau Nu?”, “Was gehort hinein?”- “Ce literă aparține cuvântului?”, “Wir Basteln einen Wurfel!”- “Să construim un zar!”, “Findest du die Satze?”- “Găsești propoziția?”. Pentru cunoștințe înaintate, se apelează la nivelurile superioare puse la dispoziție de gama Tamburin.