Asimilarea limbilor străine la copii se realizează cu o mai mare ușurință față de adulți, copiii fiind mai receptivi și cu o putere de adaptabilitate mai mare. Cu toate acestea, diferit de adulți, copiii, cu precădere preșcolarii, nu pot exersa sau revizui și acasă noțiunile studiate, motiv pentru care aceștia au nevoie de învățare pe termen lung. Acest lucru se poate realiza prin diferite metode didactice, însă una dintre cele mai eficiente este învățarea prin mișcare.
De-a lungul timpului, studii au dovedit faptul că stimularea conexiunii dintre creier și corp conduce la îmbunătățiri ale proceseor cognitive. Astfel, simple activități de deschidere, relaxare sau exersare, care implică mișcare, sunt vitale pentru învățarea cu succes. Exemple concrete de activități care se bazează pe mișcare sunt, printre altele, cele de tip joc, competiție sau dans.
Activitățile de tip joc maschează procesul de învățare, creând astfel impresia de joacă relaxantă. “Pasează mingea” este un astfel de joc în care coordonarea și viteza de reacție sunt elemente de bază. În timpul acestei activități copiii sunt rugați să dea mai departe o minge, numai după ce au spus un anumit cuvânt sau propoziție în limba țintă (ex. animale, fructe, legume, să se prezinte, să spună ce lucruri le plac, etc.).
Activitățile de tip competiție, care se bazează pe mișcare, sunt foarte motivante și captivante pentru copii. Acestea funcționează și în cazul copiiilor mai mari, care pot deja scrie și citi, în cadrul activității de “Running dictation”, unde unul dintre copii încearcă să transmită cât mai repede conținutul unui text afișat la depărtare (ex. Pe o foaie lipită de perete), în timp ce celălalt scrie informația primită pe fugă. Cei doi fac schimb de rol la jumătatea activității, iar perechea care reușește să transcrie prima întregul text este declarată câștigătoare.
Învățarea la preșcolari trebuie întotdeauna susținută de activități fizice, pentru a canaliza energia acestora într-o direcție care să o fructifice cât mai mult. Dansul este, de asemena, o modalitate foarte bună de a asimila diferiți termeni sau expresii. La preșcolari, activitățile de cântec și dans sunt nelipsite din cadrul fiecărei ore de curs. Sincronizarea corpului cu anumite noțiuni de vocabular, facilitează memorarea acestora într-un mod ușor de urmărit și, de cele mai multe ori, foarte haios.
Învățarea este un proces care necesită interes, atenție și relaxare, motiv pentru care copiii au nevoie să fie constant prezenți și implicați din punct de vedere cognitiv. Cursurile care se desfășoară în totalitate în bancă afectează toate cele trei criterii mai sus menționate, iar randamentul copiilor este mai scăzut. Un curs bine organizat, trebuie să valorifice suportul vizual și pe cel auditiv, însă trebuie, de asemenea, să se bazeze și pe chinestezie.