Importanţa şi influenţa limbii germane pe plan european şi internaţional sunt incontestabile, astfel încât germana reprezintă un reper lingvistic de prim rang în context geopolitic şi cultural. Este o limbă consacrată în relaţiile diplomatice, a cărei sferă de influenţă este considerabilă cu precădere în zona Europei Centrale (Germania, Austria, Elveţia şi Liechtenstein). Totodată, este o limbă a culturii; este limba în care a scris Goethe şi a compus Beethoven. Însuşi imnul Uniunii Europene, faimoasa “odă a bucuriei”, este cântat în limba germană.
Limba germană ar trebui să fie o opţiune pentru copiii care îşi doresc să iasă din tipar, şi care, în acelaşi timp, vor să ramână în zona limbiilor indo-europene. Atât limba engleza, cât şi limba germană fac parte din familia limbilor germanice. Există anumite similitudini cu engleza, care pot fi demonstrate cu usurinţă (de pildă „Apfel” – „Apple”, „Hand” – „Hand”). Ştim cu toţii că germana poate avea cuvinte foarte lungi datorită alipirii mai multor cuvinte (de exemplu „Schlafanzug”, „Weltanschauung”, „Arbeitgeber”), de aceea este şi cunoscută ca fiind o limbă „tehnică”. Îmi place să cred că odată ce o înveţi, involuntar, preiei cu timpul şi din rigurozitatea nemţească, astfel încat devii mai disciplinat, mai organizat în gândire.
Nu trebuie să avem prejudecăţi în privinţa niciunei limbi străine, indiferent dacă este vorba de limba germană, chineză, finlandeză etc. Deși poate părea dificilă la prima vedere, merită să ne încumetăm să învățăm germana, întrucât ea poate fi amuzantă, interesantă, poate fi uşoară atâta timp cât o înveţi cu inima deschisă. În urma atelierelor şi cursurilor pe care le-am susţinut până acum în cadrul centrului Echo Kids mi s-a confirmat că reţeta succesului nu este mereu aceeaşi şi că elevul trebuie să fie permanent stimulat. Atelierele susținute în limba germană, precum der Filmtag sau Unser Planet Erde, o demosntrează – germana nu a fost nicicând mai interactivă!
În cadrul cursurilor pe care le susţin îmi doresc să punem bazele limbii, fără a diminua curiozitatea naturală specifică vârstei. În acelaşi timp, consider că este importantă în egală măsură stimularea creativităţii şi a fluenţei în exprimare, care vor conduce treptat la dobândirea independenţei în plan lingvistic.