Primii pași în universul copilăriei

Astăzi s-a împlinit o lună de când a început pentru mine aventura Echo Kids și, la fel ca în povești, pare de necrezut câte întâmplări s-au putut aduna într-un interval de timp relativ scurt.

Privesc în urmă la prima ședință de limba engleză și parcă șterg praful de pe un album vechi de amintiri. La prima întâlnire cu elevii mei am fost probabil mai emoționată decât o școlăriță în prima zi de școală. Emoția aceasta m-a stăpânit cu prilejul primului contact cu fiecare dintre grupele mele, însă, treptat, de la un curs la altul, a scăzut în intensitate până ce a lăsat locul entuziasmului și nerăbdării de a-mi revedea micii învățăcei.

Acea primă săptămână de foc m-a învățat că toate orele de psiho-pedagogie, didactică, metodică și toată teoria aferentă lor, pălesc în comparație cu experiența practică pe care un trainer o acumulează zi de zi, de la o ședință la alta, prin gestionarea situațiilor concrete ce se ivesc în contextul unei ore de curs. Iar fiecare eveniment inedit oferă un șablon pentru soluționarea sau prevenirea cu succes a unei situații similare ce ar putea surveni la o dată ulterioară, într-un alt cadru.

Se spune că cel mai bun mod în care poți deveni mai bun în profesia aleasă, oricare ar fi aceasta, este să o practici zi de zi, iar eu am aflat acest lucru pe pielea mea. La fiecare curs, și eu învăț poate la fel de multe ca elevii mei chiar dacă este vorba despre un alt gen de cunoștințe. Cu prilejul fiecărei ședințe învăț o mulțime de lucruri despre copii, despre capacitățile și nevoile lor, despre ei ca indivizi, dar și ca membri ai unei societăți miniaturale, formate din colegii lor și mine. Este cu adevărat fascinant să observi dinamica proprie fiecărei grupe în parte, atât de diferită de toate celelalte grupe, să-i observi interacționând și dezvoltându-se în micul lor univers. Și nici nu e de mirare ca fiecare grupă să aibă particularitățile ei când fiecare suflețel care o compune este unic la rândul său.

Astfel, la finele unei luni de activitate am învățat poate cea mai prețioasă lecție, inspirată tot de ei, de copiii ce au reușit să mi se strecoare pe sub piele într-un mod atât de natural. De la ei am învățat că nu poți păși în universul copilăriei cu o minte de adult; că accesul îți este permis numai dacă gândești ca un copil și dacă privești lumea din jur cu ochi limpezi de copil. Odată ce-am înțeles acest lucru, am început să-mi adaptez lecțiile spre a răspunde noilor cerințe. Am început să-mi abordez orele din prisma copilăriei iar rezultatele nu au întârziat să apară. Mi-am dat seama că pentru a fi un bun trainer de limbi străine pentru copii, nu este suficient să cunoști limba engleză; trebuie să stăpânești, în plus, și limbajul copilăriei, să le poți vorbi copiilor pe limba lor. Iată ce exersez eu cu prilejul fiecărui curs de limbi străine.

Astfel, în încercarea de a deveni un trainer tot mai bun pe zi ce trece, mă bazez pe sprijinul micilor mei profesori, judecătorii cei mai sinceri și mai imparțiali din lume.

Iată, așadar, că cine spunea că „omul cât trăiește, învață” avea mare dreptate. Iar eu îmi continui călătoria în universul copilăriei cu pași din ce în ce mai siguri de la o peripeție la alta.