Pronunția limbii germane în cazul copiilor

Particularitatea limbii germane constă tocmai în pronunția cuvintelor, vorbind în termenii specializați,“crudă” dar și dură. Este știut deja că fiecare copil își dezvoltă înclinația spre orice limbă străină după modul în care “sună” limba respectivă. Astfel, ajunge să facă o pasiune pentru aceea limbă, pe care ulterior are șansa de a o aprofunda, prin urmare de a învața acea limbă nu numai din punct de vedere fonologic, dar și gramatical și lexical. Se pune întrebarea dacă cineva poate să învețe o limbă străină, așa cum se obișnuiește să se spună colocvial, “după auz.” Acest lucru are legătură, desigur, cu pronunția, cu modul în care receptorul înregistrează în sistemul cognitiv cuvintele rostite în limba germană, luând această limbă drept studiu de caz.
Sistemul fonologic, ce se referă la sunetele unei limbi și la modul în care le pronunțăm, corespunde unui sistem de scriere special. Anumite grupuri de sunete se pronunță complet diferit de modul în care se scriu. Să luăm următoarele exemple: grupul de sunete ”sch” are echivalentul în vorbire “ș”, “tz” are ca echivalent “ț”; “ei” se pronunță “ai” si exemplele pot continua. După cum se poate observa, este imposibil să înveți limba germană după ”ureche”, pentru că nu există nicio corespondență între aceste două sisteme. Există copii care învață limba germană încă de la gradiniță. Desigur că aceștia nu știu să scrie și să citească. Atunci apare întrebarea cum învață limba germană. Răspunsul este simplu. “După auz” , ceea ce înseamnă că simțul auditiv joacă un rol definitoriu în contextul de față. Mai mult decât atât, simțul vizual merge mână în mână cu cel auditiv. Nu se poate face abstracție de niciunul dintre acestea două, pentru că se află într-o relație de interdepență. Dacă copilul ar auzi numai un cuvant în germană fără a i se arată printr-o imagine ce denumește acel cuvânt, acesta nu ar avea nici cea mai vagă idee ce referent are în realitate. Acest lucru demonstrează că este imposibil să înveți o limbă străină, dacă nu dispui la început de cele două instrumente menționate.
Este demonstrat de către psihologi și lingviști că un copil poate învăța mai repede o limbă străină, dacă are contact cu aceasta încă de la o vârstă fragedă. Limba germană este o limbă dificilă, iar dacă copiii sunt familiarizați cu aceasta încă de mici, dificultatea procesului de învățare va scădea semnificativ. Când spunem “contact” cu limba germană, ne referim la expunerea copilul la limba vorbită, fie că o aude într-un cantecel, fie la desene animate, fie între părinți. Lingviștii au arătat faptul că un copil care crește într-o familie cu părinți bilingvi, poate învăța ambele limbi, pentru că are contact direct cu fiecare dintre ele. Unul dintre părinți vorbește, spre exemplu în limba romană, iar celălalt în limba germană. Copilul va ajunge să vorbească ambele limbi perfect, pentru că sunt limbile lui materne. Desigur că acesta este un caz norocos, însă esența rămane aceeași. Procesul de învățare a unei limbi străine este cu mult facilitat, dacă un copil este expus acesteia încă de foarte devreme.