Psihologic, despre studiu și joacă

Procesul de învățare la copii – și nu numai – are în spate multe cercetări și teorii dezvoltate de-a lungul timpului de către mulți specialiști, teorii care în principiu se bazează pe psihologie și psihopedagogie.
Una din primele specializări ale psihologiei a fost studiul psihicului infantil și avea ca scop urmărirea sistematică a modificărilor de comportament ale copiilor la diferite vârste. Ulterior, s-a dezvoltat psihologia modalității de învățare. Dar acest capitol, ”învățarea”, are granițe nemărginite, pornind chiar de la subiecte, modalități sau metode de învățare și mergând până la categorii de vârstă sau chiar de specii, pentru că procesul de învățare nu este caracteristic exclusiv oamenilor. Unii chiar definesc învățarea ca un proces de adaptare a organismului la mediu. Dar cum acest proces este extraordinar de complex, el a fost și continuă să fie un subiect de investigație pentru cercetători din diferite domenii.
Domeniul care ne interesează pe noi cel mai mult este cel al pedagogiei sau, mai bine zis, al psihopedagogiei, unde noi, „trainerii”, pedagogii moderni, cu un set de mijloace aflate în continuă dezvoltare și, de ce nu, și învățare, încercăm să ne concentrăm atenția asupra optimizării învățării la copii.
Din multe definiții și teorii susținute de specialiști, reiese faptul că, pentru a vorbi de învățare, trebuie îndeplinite niște condiții, anume: să existe o schimbare relevantă în comportament; schimbarea să fie rezultat al experienței; și schimbarea să fie durabilă. Sunt total de acord cu aceste condiții pentru că învățarea trebuie să ducă nu la simple acumulări de informații, ci la formarea unor capacități de orientare, gândire și de creativitate. Ceea ce contează mai mult nu este ce învățăm, ci cum învățăm.
Mai ales în domeniul educațional, psihologia are mare practicabilitate. Ea se manifestă chiar dacă nu este conștientizată și înțeleasă. Copiii au capacitatea de a folosi psihologia involuntar și inconștient în interacțiunile lor cu alți copii sau cu profesori ori adulți. Arta în psihologia practicată este de a păstra echilibrul și avantajul în favoarea ta.
În cazul procesului de învățare a oricărui lucru, inclusiv a unei limbi străine, apar trei faze distincte.
Faza de obișnuință este forma cea mai elementară de învățare. Ea se manifestă în cadrul adaptării senzoriale, ca efect la aplicarea unui stimul. Aici, trainerii folosesc, de obicei, imagini și propoziții repetate, noțiuni simple reluate destul de des pentru a se crea obișnuința. Abordările profesorilor pot însă varia foarte mult.
Faza de învățare asociativă este cea care presupune învățarea relațiilor dintre evenimente. În condiționarea clasică, un copil învață că un eveniment vine după un altul, iar în condiționarea instrumentală, un copil învață că o reacție a sa va fi urmată de o anumită consecință. Ambele forme de condiționare implică învățarea faptului că anumite evenimente se produc împreună. În studiul unei limbi străine se poate aplica tehnica răsplății, indiferent sub ce formă. Iar copilul va face un efort de învățare pentru a se întâmpla consecința respectivă, adică răsplata.
Faza de învățare complexă este cea în care elementul cel mai important îl reprezintă capacitatea copilului de a-și reprezenta în plan mental evenimente ale lumii reale și de a opera cu aceste reprezentări. Suntem condiționați însă de particularitățile și disponibilitățile celui care învață, ale copilului, care poate ajunge să utilizeze noțiunile de limbă străină și în afara orelor de curs. Singurul care poate acționa în această etapă este el, copilul.
Așadar, conștienți de mecanismele psihologice ale studiului, vom încerca, jucându-ne, să contribuim cât mai mult la dezvoltarea copiilor, atât în domeniul unei limbi străine cât și în ceea ce privește creativitatea ori descoperirea de sine.

0737 769 145