“Trăiește, iubește, învață, dă mai departe”

Când totul este joc și armonie, ȋnvățatul vine de la sine! Recunosc, țelul meu de suflet ȋn momentul ȋn care ȋmi intru ȋn rolul de “Teacher Liana” este și va fi ȋntotdeauna ca piticii să se distreze atât de tare ȋncât să nici nu-și dea seama că, de fapt, ei ȋnvață. Îmi place să descoperim ȋmpreună din magia tainelor limbii engleze și să facem fel și fel de joculețe și “incantații”. Dar fără doar și poate, pentru ca acest lucru să se poată ȋnfăptui, ȋntre profesor și elev trebuie să se dezvolte o conexiune, o relație solidă, de ȋncredere, care se construiește ȋn timp prin interacționarea acestora.
Profesorul dăruiește copiilor cunoaștere, dar dincolo de acest lucru, le acordă atenție ca și propriilor săi copii, se dedică cu adevărat meseriei sale.
Dar succesul unui copil ȋn viață nu ține doar de abilitățile sale cognitive, ci și de inteligența sa emoțională. Ce este inteligența emoțională? Inteligența emoțională este capacitatea de a ne identifica propriile sentimente, dar și pe cele ale persoanelor din jur. Goleman afirmă faptul că scopul inteligenței emoționale este acela de a ne motiva și de a ne controla ȋn relațiile cu ceilalți.
Formarea inteligenței emoționale este mult mai ușoară ȋn primii ani de viață ai copilului. Astfel, noi, trainerii, căutăm să ȋi pregătim pe micuți să dobândească nu doar cunoștințe prin studiu, ci să ȋși și conștientizeze „abecedarul emoțiilor”. Cursanții sunt constant ȋncurajați să lucreze ȋn echipă, să prindă ȋncredere ȋn propriile forțe, să ȋși consolideze stima de sine și sentimentul de siguranță, totul desfășurându-se ȋntr-o atmosferă optimistă, armonioasă, ȋn acest mod elevul reușind să prindă aripi ȋn dezvoltarea sa și să ȋnflorească.

liana

Universul se aseamănă unui mare ocean de energie și atât de multe lucruri pot fi schimbate prin energie. Noi toți, gândurile noastre și emoțiile noastre sunt cu toate diferite forme de energie. O energie pozitivă automat va captiva și va aduce cursantului starea optimă pentru a atinge rezultate pozitive și pentru a dobândi atât cunoaștere, cât și abilități de relaționare care ȋi vor fi de folos ȋn viață.
Prin cultivarea inteligenței emoționale de la o vârstă fragedă, aceasta va fi una dintre cărămizile de bază atât ale succesului profesional și social, cât și ale prosperității personale a persoanei ȋn cauză.
Una dintre cheile izbânzii ȋn viață? Cu siguranță procesul de ȋnvățare și de dezvoltare al inteligenței emoționale!

0737 769 145