Educarea prin iubire

Există multe limbi folosite drept mijloc de comunicare pe întreg mapamondul, iar ȋn scopuri de intercomunicare rasială există limbi internaționale ce facilitează conversația. Dar pentru a pătrunde ȋn rădăcinile culturale ale fiecărei persoane ȋntalnite și pentru a reuși să-i ȋnțelegi esența, trebuie aprofundat limbajul său nativ.
Despre aceasta vreau să vă vorbesc astăzi: ȋn contextul educării copiilor, plierea pe “limbajul de iubire” al fiecăruia contribuie la o educație cu adevărat eficientă.
Recent, am citit o carte despre limbajele iubirii care m-a inspirat și m-am gândit că ar fi o idee bună să vă ȋmpărtășesc și vouă câteva dintre ȋnvățăturile acesteia.
Primul limbaj al iubirii este timpul acordat și se referă la timpul petrecut ȋmpreună cu copilul tău, ȋn care să ȋi acorzi acestuia toată atenția ta. Timpul oferit reprezintă atenția și dragostea ta.
Cel de-al doilea limbaj al iubirii este reprezentat de cuvintele de ȋncurajare, este vorba aici despre cuvintele afectuoase, tandre, care “să insufle curaj”, despre încurajarea și aprecierea lucrurilor frumoase pe care le face micuțul și mai puțin pe vorbele pline de reproș și nemulțumire.
Cel de-al treilea limbaj al iubirii se referă la daruri, și nu face trimitere către cadourile costisitoare care nu târziu sunt uitate pe un raft, ci la darurile care să aibă o valoare afectivă pentru copil, poate chiar la un lucru confecționat manual sau la un simplu gest prin care cel mic să ȋți simtă dedicarea.
Urmează limbajul numărul patru, serviciile, unul dintre exemplele cele mai la ȋndemână fiind acela când ȋți ajuți copilul la teme, gestul traducându-se prin “părintele meu mă iubește”, când ȋi repari bicicleta, și câte și mai câte alte exemple există.
Mângâierile fizice sunt ultimul limbaj al iubirii raportate la copil și constituie o modalitate foarte eficientă de a-ți exprima dragostea față de acesta. Cercetările au arătat că sugarii care sunt ținuți ȋn brațe se dezvoltă mult mai bine din punct de vedere afectiv decât ceilalți copii. În acestă ultimă categorie se ȋncadrează ȋmbrățișările, ținutul de mânuță, mângâiatul pe creștetul capului, pupicii pe obraz etc etc.
În vederea construirii unei relații armonioase copil-părinte, iubirea este fără doar și poate răspunsul la orice intrebare, așa că ȋncercați cât mai mult să le-o oferiți copiilor și să o adaptați ȋn functie de limbajul lor.

0737 769 145
× Contactați-ne pe WhatsApp!