1. Ce ar trebui să știe despre tine cei ce ne citesc?
Am terminat Facultatea de Design din cadrul
Universității de Arhitectură și Urbanism
„Ion Mincu” – București și am lucrat în domeniu câțiva ani. Întotdeauna am avut
o afinitate pentru cultura asiatică, iar atunci când am avut ocazia de a locui
în China, nu am ezitat. Acela a fost momentul în care m-am reprofilat pe
studiul aprofundat al limbii engleze. M-a ajutat foarte mult faptul că
învățasem bine limba engleză de la o vârsta fragedă și eram fluentă.
2. Când ai predat pentru prima oară cursuri de limba engleză?
Prima dată, am predat cursuri de limba engleză în 2013 în cadrul Facultății de Transport în Lanzhou, China. Ulterior, am predat cursuri în grădinițe și training centers ceea ce eventual m-a ajutat să mă mut în Shanghai, un oraș forte competitiv, unde studiul limbii engleze este foarte căutat.
Timp de 7 ani am predat limba engleză în China, iar când m-am întors în țară, am început colaborarea cu Centrul de limbi străine Echo Kids.
3. Știu că ai susținut cursuri individuale de limba chineză și la Echo Kids. Ce ai putea să ne spui despre această experiență?
M-a surprins și bucurat să întâlnesc copii interesați de limba chineză la o vârstă atât de fragedă. A învăța o limbă străină atât de diferită de limba latină este o experiență interesantă ce îl poate ajuta pe copil să își dezvolte percepția cognitivă, și este în același timp o limbă a viitorul ce îi va putea fi de folos.
4 . Care consideri că este tipul de profesor pe care îl apreciază copiii?
Copiii au nevoie să fie înțeleși, să fie ascultați și apreciați; îmi place să mă vadă mai degrabă ca pe un prieten sau parteneră de discuții interesante, cu care să se simtă în largul lor și cu care să poată comunica liber. Îmi place să creez o atmosferă plăcută în timpul cursurilor, să ne distram și să ne amuzăm în timp ce învățăm o limbă nouă, într-un mediu sigur și plăcut.
5. De ce crezi că este important pentru copii să studieze o limbă străină?
Lumea devine din ce în ce mai mică și nu mai este suficient să cunoaștem doar limba maternă. Era tehnologică ne permite cu ușurință să interacționăm și să lucrăm cu oameni din alte țări și culturi. Cunoașterea limbilor străine ajută un copil să se dezvolte și astfel să aibă o percepție mai clară asupra altor civilizații și posibilități.
5. De la ce vârstă recomanzi studierea unei limbi străine?
Cu cât un copil începe să studieze o limbă străină mai devreme, cu atât o va învăța mai ușor, și îi va fi mai ușor în viitor. La o vârstă fragedă este mult mai adaptabil să învețe o limbă, este ca un burete ce absoarbe informații. În funcție de înclinațiile fiecărui copil, intervalul de 4 – 6 ani este optim pentru a începe.
6. Ce diferență există între a susține cursuri online și a susține cursuri cu prezență fizică ?
Informația este accesibilă în mod egal în ambele contexte. Chiar dacă a fost o provocare să mutăm unele cursuri în online, am reușit să susținem cursuri la fel de interactive și interesante ca și cele fizice. Echipa Echo Kids a reușit să ofere aceeași calitate pentru ambele variante, dovada fiind ușurința cu care s-au integrat la un curs fizic copiii ce au studiat în online, fără să aibă lacune sau să fie mai prejos față de cei ce au avut parte de mai multe cursuri cu prezență fizică. Personal, prefer cursurile fizice pentru că îmi place să îmi interacționez direct cu cursanții și îmi este mai la îndemână să-i corectez.
7. Cum ți s-a părut experiența Echo Kids de anul acesta?
Predarea limbii engleze pentru copiii români a fost o provocare. Îmi place energia lor, felul lor de a fi ștrengari și serioși în același timp, dar și ușurința cu care trec de la o stare la alta. La Echo Kids ne axăm foarte mult pe lucrul în echipă, brainstorming, schimb de idei și de experiență, având același scop – ca cei mici să vină la noi cu drag, să învețe cu usurință, fără să simtă o povară, să fie bine pregătiți și fericiți!