Prodesse et delectare sau cum să îmbini utilul cu plăcutul

Un profesor care predă și care, implicit transmite cunoștințe dintr-o anumită discipilină, trebuie să se asigure că, prin canalele de comunicare pe care le alege întru realizarea obiectivelor sale didactice și pedagogice, informațiile transmise nu sunt, doar din punct de vedere teoretic inteligibile, adaptate nivelului și corecte dar, și din punct de vedere practic, pregătite procesului ulterior de asimilare al copilului. Numai un simplu exercițiu de imaginație la acest raport “maestru- discipol” poate contura un tablou lipsit de culoare, fad și neatractiv, mai ales pentru spiritul ludic al unui copil. Însă, un profesor care investeste și un strop de pasiune, entuziasm și interes în satisfacerea nevoilor multilaterale ale copilului, va ști că predarea cu finalitate pur “academică” sau magistrală, nu este cea mai bună rețetă pentru a câștiga mințile și sufletelor copiilor. Nu că aceste aspecte de transmitere de informații nu ar trebui îndeplinite în calitate de profesor, ba dimpotrivă , aceasta este principala lui sarcină, însă ele ar trebuie privite ca o condiție necesară, nu și suficientă.

Cultura latină ne-a lasat multe vorbe inspiraționale, multe dintre ele, deși concise, pline de substanță. Una dintre ele ar fi acel “prodesse et delectare”, care poate fi cel mai bine înțeles dacă ne-am gândi la situația în care trebuie să luăm un medicament care știm că ne face bine, ne redă sănătatea și vigoarea și care, totodată are și un gust nemaipoimenit de bun. Cu alte cuvinte, ai îmbinat în acest caz utilul cu plăcutul: redai corpului funcționalitatea de care are nevoie și, în acelasi timp te-ai delectat cu ceva bun. La fel ar trebui să stea lucrurile și cu predarea, dacă vrei să dispui de puțină bună voință, creativitate, flexibilitate, și deschidere la nou. Cu aceste constatări, deducem așadar că dacă ții cont de dezideratul negrăit în mod direct al copiilor, adică de dorința lor intrinsecă și dictată de natura lor de a avea o ora relaxantă și atractivă, învătarea nu mai devine o corvoadă sau un rău necesar, ci o plăcere la care vrei să revii cel putin în mod instinctiv.

Raportat, spre exemplu, la orele de limba germană, și de limbi străine în general, un profesor interesant și interesat ar trebui să mânuiască limba tintă ca pe un instrument cu care inserezi activități distractive și, cu care, de altfel, poți aborda și diferite subiecte interdisciplinare: prin codul limbii țintă poți vorbi despre cultura, istoria, civilizația țării/țărilor respective, poți ataca cu “cei mari” subiecte pe teme politice, religioase, sociale și economice,  iar pentru “cei mici” poți crea un climat relaxant prin citire de povești sau texte umoristice. Limba studiată nu este doar un cod în sine reprezentat de vocabular și de reguli gramaticale, și tocmai de aceea metodele care pot fi îmbrățișate de profesori nu ar trebui să se reducă doar la simpla utilizare a unui manual sau a tablei. Prin predarea pe un fundal ce animă, se pot naște povești formidabile, dialoguri pline de savoare, scenete hazlii, jocuri și ateliere creative și efervescente, dezbateri incitante și pline de emotie. În acest context, mă îndoiesc că se va ridica în plen un copilaș care să zică că s-a saturat de prea mult râs, de prea multă veselie, de prea multe cuvinte noi , de prea multă materie sau de prea mult învățat, deoarece învătarea se derulează aici făra să o simți, fără să impui sau să fortezi lucrurile, exact ca în povestea noastră cu doctoria, unde motivația intrinsecă și atenția voluntară sunt garantat activate, pentru că e vorba de propriul interes la mijloc.

Părerea mea personală este că sistemul de educatie românesc nu se dezice așa de ușor de metodele învechite de predare. Timpurile și contextele se schimbă, și implicit și nevoile și dorințele elevilor.

Însă un lucru care nu s-a schimbat niciodată, dar pe care societatea l-a considerat neadecvat pentru cei “deveniți mari” și care trebuie “a fi standardizați” este nevoia de joc, de activități ludice care să anime și să relaxeze orele de curs. Și, dacă întocmai așa stau lucrurile, de ce să nu profităm de ceea ce e imuabil și inerent copilului și să nu îi facem pe plac, dându-i fix ceea ce are el nevoie: învătarea prin joc, prodesse et delectare, iar toate acestea se regăsesc în cursurile de limbi străine susținute la Echo.