Vârsta afirmării de sine

Iată-ne ajunși în trimestrul de primăvară. Iar acum că a trecut și mini-vacanța de 1 mai, întâmpinată fără doar și poate cu foarte mult entuziasm de către școlarii de pretutindeni, a venit vremea să reluăm studiul și pe băncile Echo Kids.
Numai șapte săptămâni ne mai despart de mult-visata vacanță de vară, iar aceste ultime sesiuni se anunță a fi pline de amuzament și voie-bună ca și până acum dar și de studiu asiduu, al căror roade se vor vedea fără îndoială cu prilejul testărilor de sfârșit de an și al examenelor Cambridge și Trinity ce vor fi susținute de atâția dintre micii noștri cursanți.
Am ales să închei seria articolelor despre evoluția procesului de învățare la copii cu prima etapă mai problematică din dezvoltarea acestora ca indivizi, care apare în jurul vârstei de 8-10 ani și pe care am supranumit-o vârsta afirmării de sine. În jurul acestei perioade, în ecuație apare un element nou care începe să joace un rol însemnat în relația pe care copilul o întreține cu școala și cu studiul, în general. Este vorba despre motivație, și, cu precădere, despre pierderea graduală a acesteia.
După cum se știe, motivația este de două tipuri: externă sau internă. Motivația de ordin extern sau extrinsec rezultă de pe urma unor avantaje venite din exterior: calificative, dorința de a face pe plac părinților și/sau profesorilor, diferite premii sau distincții, etc. Acest tip de motivație este ilustrat perfect în situații-tip, precum: „Dacă iei zece la testul de matematică, îți cumpărăm o bicicletă nouă”. În această situație, învățatul devine o corvoadă pe care ei o îndeplinesc fără prea mare tragere de inimă și fără pic de entuziasm iar cunoștințele însușite sunt superficiale și nu depășesc bariera memoriei de scurtă durată.
În cazul motivației de ordin intern sau intrinsec situația este diametral opusă. Elevii manifestă o înclinație naturală spre studiu, sunt animați de o mare curiozitate și o mare sete de cunoaștere iar informația acumulată este stocată în memoria de lungă durată.
Este de la sine înțeles că motivația de ordin intern are un impact mult mai puternic și aduce cu sine rezultate net superioare celor aduse de către motivația de ordin extern.
Ajuns la vârsta afirmării de sine, cel mic începe să devină din ce în ce mai conștient de lumea din jurul său și poate ajunge să-și pună întrebarea „De ce să învăț engleza?” sau „De ce să învăț orice limbă străină?”, în contextul în care nu trăiește într-un mediu anglofon și nu este nevoit să facă apelul la limba străină studiată decât în unele situații izolate și atent controlate, create în mod artificial la școală, în centre de limbi străine sau cu prilejul diverselor olimpiade, competiții sau concursuri de limbi străine. Atunci când copiii ajung să ridice astfel de semne de întrebare nu este indicat să le ignorăm sau să răspundem în doi peri „Pentru că așa trebuie” dacă nu ne dorim ca problema pierderii motivației să se agraveze. Este de datoria noastră să le ascultăm argumentele cu atenție și interes, iar apoi să le oferim cu calm și răbdare contra-argumente, evidențiind avantajele cunoașterii unei limbi străine.
Iată că, în astfel de momente, un trainer trebuie să fie mai mult decât un ghid pe tărâmul cursurilor de limbi străine pentru copii. Acesta trebuie să devină un consilier și un psiholog, o persoană care să poată intui pierderea motivației la cursanții săi și care să poată interveni în mod adecvat și în timp util pentru a remedia acest gen de situații. De asemenea, latura de consilier a trainerului se manifestă prin acordarea de atenție nevoilor individuale ale fiecărui cursant în parte, prin aflarea motivelor pentru care cursanții au ajuns să-și piardă motivația și prin oferirea și negocierea soluțiilor.
Din propria experiență, pot afirma cu certitudine că o foarte bună modalitate de creștere a motivației la copii este prin acordarea de mici libertăți acestora. Fiind la vârsta afirmării de sine, cei mici vor aprecia cu siguranță votul de încredere ce le este acordat și vor face tot posibilul pentru a ne demonstra nouă, adulților, cât sunt ei de responsabili și de capabili în luarea deciziilor. Astfel, li se poate acordă puțină libertate prin trasarea propriilor obiective de învățare sau prin negocierea aspectelor de ordin administrativ, cum ar fi politica temelor sau regulile de conduită la oră. Toate aceste gesturi mici îi vor convinge pe elevi de importanța lor ca indivizi în interiorul grupului și îi vor motiva să devină mai responsabili.