În căutarea „echilibrului”

Un articol recent vorbea despre un sistem de învățământ al extremelor. Despre abordări ale unor concepții diametral opuse, părinții sau profesorii (și copiii) căzând pradă fie unei „indulgențe” absolute, fie unei ”exigențe” absurde, fiecare dintre cele două tabere susținând și argumentând cât mai vehement posibil una dintre cele două viziuni.
În realitate, echilibrul este singurul care face lucrurile să funcționeze. Ca în orice domeniu sau perspectivă, o viziune echilibrată este cea care poate face ca relația dascăl-elev să aibă un parcurs pozitiv. Nu este neapărat și cea mai ușoară cale, dimpotrivă, poate fi (și este aproape întotdeauna) o călătorie cu „turbulențe”, dar a cărei linie de sosire este trecută de către copii echilibrați. Deși în cadrul cursurilor de limba engleză pentru copii sau de limbi străine în general, durata expunerii sau a interacțiunii pe care cele două părți o au nu este una de foarte lungă durată, trainerul trebuie să stabilească anumite coordonate ale dinamicii relației.
Ca și în cazul direcțiilor de „parenting”, „teaching-ul” abordează direcții și principii variate. Este frumos și chiar natural să fii prietenul cursanților tăi, al copiilor care vin la cursurile de limbi străine, în cazul nostru, dar, în același timp, trebuie să fii și „călăuza” lor, sprijinul, cel care trasează regulile jocului, direcția de mers, obiectivele și mijloacele de atingere a acestora.
Lipsa regulilor poate duce la haos, iar haosul nu este eficient, nici constructiv. Copiii au nevoie de autoritatea protectivă și de sprijinul trainerului lor pentru a putea progresa eficient în învățarea limbii străine pe care o studiază încă de la vârste foarte mici. În același timp, au nevoie de independență și de sentimentul că forțele lor proprii sunt motoarele care îi propulsează către înainte. Este o delimitare extrem de fină între aceste roluri pe care trainerul le îndeplinește în cadrul cursurilor de limbi străine pentru copii sau în procesul de învățare, în general. El trebuie să știe sau, mai bine zis, să simtă când, cum și cât sprijin să le ofere copiilor pentru a le facilita progresul.
Copiii vor evolua întotdeauna armonios sub îndrumarea unui profesor care știe să îi facă să simtă, să iubească, să se bucure, să râdă, dar, în același timp, să-și pună întrebări, să caute, să fie curioși sau chiar să aibă frustrări și neliniști, să lupte pentru a avea satisfacția lucrului dus până la capăt, pentru a culege roadele activității lor.
Profesorul este cel care sădește în sufletul copiilor atât bucuria de a cunoaște și dorința de a trece obstacolele, cât și plăcerea de a munci spre atingerea scopului final. Copiii se vor lega și vor rezona întotdeauna cu trainerul care a știut să le dea echilibrul. Nu cu cel care i-a lăsat mereu să facă ce vor, nu cu cel care le-a impus constant sau chiar i-a pedepsit, nu cu cel care nu i-a pus la treabă, care nu le-a solicitat mințile și forța și nici cu cel care doar le-a spus ce să facă fără să facă alături și împreună cu ei. A fi prietenul elevilor tăi nu este totul. A fi partenerul lor schimbă lucrurile. Parteneriatul implică responsabilitate reciprocă, implică drepturi și obligații, implică reguli și principii, respect, muncă și rezultate.
Copiii au nevoie să fie înțeleși, iubiți, ajutați, dar vor deveni echilibrați doar dacă noi, adulții care interacționează cu ei, părinți sau profesori, reușim să găsim o cale de a-i învăța ca, la rândul lor, să înțeleagă, să iubească, să respecte și să ajute. Echilibrul este calea unui trainer eficient către o relație armonioasă cu „învățăceii” săi.