A ne juca și a învăța: noțiuni sinonime în ceea ce privește copiii

Ideea că timpul petrecut jucându-se și cel destinat învățăturii sunt două lucruri total diferite în orarul copilului este bine împământenită în mintea adulților.

Cu toate acestea, știm cu toții că perioada copilăriei este marcată de frumusețea timpului petrecut cu prietenii, antrenându-ne într-o sumedenie de activități, de la jocuri consacrate  la noi descoperiri. Imaginația debordantă și curiozitatea nestăvilită a copiilor fac ca aceștia să tranforme locuri și activități aparent obișnuite în noi teritorii pline de posibilități și concluzii referitoare la lumea înconjurătoare.

Copiii au propria lor manieră de a descoperi și de a întelege și de aceea este important ca aceștia să petreacă timp împreună, pentru că limbajul lor este diferit de cel al adulților, care și-au pierdut din spiritul ludic specific copilăriei. Astfel, jucându-se, copiii realizează mult mai mult decât am putea crede la prima vedere: la copii, jocul depășește funcția sa de relaxare si divertisment, care este mai degrabă specifică în cazul adulților.

Jocul le permite celor mici să-și manifeste eul, este modalitatea lor de a-și face simțită prezența în lume și de a se exprima mult mai liber și mai variat decât “în realitate”. De exemplu, jocul face posibilă realizarea unor activități specifice adultului: în jocul de-a părinții, copilul devine la rândul său părinte, având grijă de o păpușă sau de un alt copil, și astfel capătă responsabilități la care nu poate avea acces în lumea reală. De asemenea, copilul devine cel care introduce reguli, putând astfel să exersese o responsabilitate destinată adulților. Astfel, pentru copil jocul este un lucru serios care îi permite să-și dezvolte capacități precum autonomia, voința, demnitatea. În plus, participarea la joc pune copilul față în față cu imprevizibilul pentru că pe parcurs apar noi situații și reacții din partea celorlalti participanți la joc, iar acesta este nevoit să găsească noi soluții și alternative.

Putem constata că jocul solicită si antrenează copilul într-o varietate de moduri, înlesnind astfel dezvoltarea capacităților acestuia pe toate planurile: emoțional, psihic, social, motric. De aceea, este imperativ ca jocul să nu lipsească din programul zilnic al copilului. Acest fapt este susținut și de Convenția Asupra Drepturilor Copilului adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1989. Articolul 31 al Convenției specifică “dreptul [copilului] de a practica activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică.”

Dacă activitățile de învățare, inclusiv cele de achiziție a unei limbi străine, sunt mijlocite de jocuri, acesta nu înseamnă că randamentul copilului scade, sau că atenția pe noțiunile gramaticale și de lexic este diminuată. Dimpotrivă, procesul de învățare croit pe posibilitățile și modul de a se exprima specifice copilăriei asigură atenție sporită, implicare deplină, și o creștere a motivării intrinsece a copilului de a învăța o limbă straină.

Jocurile care solicită copiii din punct de vedere vizual, auditiv, cât și motric sunt alese cu grijă și sunt menite să sedimenteze noțiunile de limbă introduse de către trainer. Copiii dobândesc, structurează și rețin conceptele lingvistice într-o manieră care nu este doar placută, ci care pune în vizor și alte capacități, atât de necesare pentru adaptarea la mediul înconjurător și pentru dezvoltarea firească a copilului.